Capitolul 4

Bisericile din Ciacova.

Biserica Romano-Catolică.

          -sec. XI – prima pomenire a unei biserici (romano-catolică) într-un act oficial.

          -sec. XIV – casă de rugaciuni (romano-catolică).

          -15 septembrie 1732 – se pune piatra de temelie a bisericii romano-catolice, construită din piatră.

          -1741 – după distrugerea casei de rugăciuni şi a bisericii aflate în construcţie de către turci, se construieşte altă biserică romano-catolică.

          -18 aprilie 1880 – se pune piatra de temelie a noii biserici romano-catolice (cea de azi – n.t.).

          -15 octombrie 1881 – sfinţirea bisericii romano-catolice, sub patronajul „Sfintei Treimi“.

          -1777 – pe suprafaţa vechiului cimitir catolic se construieşte casa parohială catolică, aflată şi azi în picioare.

Biserica Ortodoxă Sârbă

          -1768-1770 – se construieşte biserica ortodoxă sârbă.

Biserica Ortodoxă Română.

          -1899-1900 – construirea Bisericii Ortodoxe Române.

          -1863 – se construieşte sinagoga comunităţii evreieşti. (Fotografii nu am putut gasi nici una, dar cimitirul evreiesc din Ciacova a mai existat în anul 1987.

-1961 – se dărîmă sinagoga comunităţii evreieşti.

Cu privire la Biserica Romano-Catolică sunt date destule în această traducere, deci nu le vom repeta. Vom enumera doar preoţii care au slujit în această parohie cât şi preoţii catolici născuţi în Ciacova în decursul timpului. Începând cu reânfiinţarea parohiei Ciacova din 1 august 1724, toţi preoţii catolici ai Ciacovei sunt cunoscuţi cu numele lor:

-1724-1725 – Johann Wilhelm Kruchten;

-1725-1726 – Peter Caesar Lacour (călugăr-paroh);

-1726-1727 – Raphael Roner (călugăr-paroh franciscan din Timişoara);

-1727-1728 – Theodor Behne;

-1728-1729 – Franz Xaver Komaromi (decan);

-1729-(?)    - Josef Sebastian Biberger (sau Piberger);

-1729-(?)    - Josef Horacseck (sau călugărul Heinrich Horacheck-?);

-1729-(?)    -Peter Vilaky;

-1729-1730 – Johann Wilhelm Göbl;

-1730-1731 – Franz Xaver Anton Lekics (călugăr-paroh franciscan);

-1731-(?)    - Josef Ludwig Tausendpfund;

-1731-1732 – Jistinian Fischer;

-1732-1733 – Georg Cumani;

-1733-1737 – Peter Inglitz;

-1737-(?) – calugarul Pius;

-1737-(?) – calugarul Angelus;

-1737-(?) – Leopold Niederkirchner;

-1737-1745 – Peter Forster;

-1745-1753 – Jakob Höchtl;

-1753-1758 – Johann Josef Herdegen de Culm et Grundlag;

-1758-(?) – Jakob Anton Issl (sau Ischl – arhiereu);

-1758-1759 – Johann Anders;

-1759-1760 – Johann Hieronymus Zinlak de Lilienfels;

-1760-1763 – Lorenz Streck;

-1763-1764 – Matthäus Michael Wagreindl (sau Wograndl – decan);

-1764-1765 – Georg Ignaz Riedl (arhiereu);

-1765-1769 – Johann Georg Kopany (sau Koppani – decan);

-1769-1770 – Franz Xaver Simonovitz (decan);

-1770-1781 – Johann Georg Wohlfart (decan);

-1781-1789 – Johann Raifler (decan);

-1789-1790 – Alfons Ziegler;

-1790-1804 – Johann Nepomuk Kreutzer (profesor de teologie – arhiereu);

-1804-1807 – Michael Fischl;

-1807-1838 – Alois Schindler;

-1838-1872 – Antoc Csicos (profesor consistorial);

-1872-1890 – Josef Tinopl (sau Dinopl – decan);

-1890-1891 – Johann Hügel jun.;

-1891-1895 – Franz Varady de Csikszentharomsag (decan – economist papal);

-1895-(?) – Ludwig Rankov;

-1896-1913 – Karl Abfall;

-1913-1915 – Philipp Lang (decan);

-1916-1926 – Stefan Lengyel;

-1926-1935 – Johann Gehl (decan – scriitor);

-1935-1944 – Martin Kilzer (decan);

-1944-1972 – Josef Potenz;

-1972-2004 – Georg Kobor (arhiereu, vicar general),

-2004-până în prezent – Dorin Iulian Filip,

Preoţi catolici născuţi în Ciacova:

-Wenzeslaus Bundschuh - născut 7.02.1782;

-Franz Horray – născut 28.06.1886, hirotonisit: 19.06.1909 (preot de front în I război mondial);

-Julius -Johann Heber – născut 14.03.1910, hirotonisit: 18.04.1933 (arhiereu, dr. teolog., prelat principal papal);

-Konrad Kernweiß – născut 9.06.1913, hirotonisit: 22.03.1936 (episcop Ordinarius de Timişoara);

-Adalbert Mattern – născut 27.05.1920, hirotonisit 1959;

-Emil Biring – născut 17.06.1920, hirotonisit: 4.03.1945 (fratele mamei mele – n.t.);

-Josef Gerstnengst – născut 3.07.1920, hirotonisit: 4.03.1945 (organist de renume mondial);

-Johann Palfi – născut 2.12.1952, hirotonisit 12.06.1981;

-Janos Kapor – născut 1960 (?);

-Dorin Iulian Filip – născut 19..., hirotonisit...

*

Biserica Ortodoxă Română din Ciacova.

          În ce priveşte Biserica Greco-Ortodoxă Română este mai dificil.

Cu toate că pe aceste teritorii este cert şi de necontestat faptul că românii au fost primii locuitori, şi asta de secole întregi, este greu, aproape imposibil să se culeagă date despre comunitatea religioasă română din Ciacova. Este aproape sigur că, creştinismul a venit pe aceste locuri odată cu sosirea primilor creştini din apus, şi asta aprox. în sec. IV-V e.n. Din acea perioadă există obiecte religioase descoperite în această zonă. Deci ar trebui analizat de ce primele date despre rituri religioase concrete sunt din domeniul religiei Romano-Catolice. Cum s-a ajuns ca Ciacova să fie în acea perioadă sub influenţă catolică, iar azi românii din Ciacova să fie de religie ortodoxă? Cum de au format românii ortodocşi împreună cu sârbii ortodocşi o comunitate unită? Cum de s-au separat cele două grupări, cea a românilor ortodocşi şi cea a sârbilor ortodocşi pe la jumătatea secolului al XIX-lea într-un mod nu prea paşnic, devenind două grupări de sine stătătoare cu biserici proprii.?... Acestea sînt întrebări la care încă nu s-au dat răspunsuri din partea oamenilor de ştiinţă, istoricilor, preoţilor etc.

          O încercare de explicare:

          În secolul al IV-lea, în localitatea Singidunum (Belgradul de azi) este atestată prima episcopie creştină. Între secolele VI-VIII creştinii din Banat (nom. Varadia!) au fost şi ei sub influenţa acestei episcopii. Mai târziu, influenţa creştină a Ohridei a ajuns din Albania până dincolo de Dunăre, reşedinţa creştină pentru bănăţeni devenind Timişoara (Tivisco – Tiviscum – Tibiscum). Acolo rămâne pâna aproximativ prin anul 1232. Deci şi populaţia română din Ciacova trebuie să fi fost sub influenţa Bisericii Bizantine.

          În 1030, după pătrunderea „maghiarilor“ în voivodatul lui Glad (Ohtum – Achtun) s-a înfiinţat în Cenad (Morisena) o episcopie Romano-Catolică, maghiarii aderând între timp la religia Romano-Catolică. Astfel a ajuns Banatul să fie o graniţă între religia creştină de apus (dependentă de Roma) şi cea de răsărit (dependentă de „Bizanţ“/Constantinopol). Această separare (scindare) s-a înăsprit prin „Marea Schismă“ sau „Schisma răsăriteană“ din anul 1054.

          Sub presiunea Romei, biserica Ortodoxă a trebuit să-şi mute sediul de la Timişoara la Mehadia. Câteva biserici şi mânăstiri bănăţene au rămas „în picioare“, cu toată presiunea Romei de a-i trece pe români de la ortodoxism la catolicism.

          După cum deja a fost amintit mai sus, după învingerea sârbilor pe „Câmpia Mierlei“ a avut loc o transmutare masivă a sârbilor spre nord, adică pe teritoriul Ungariei, deci şi al Banatului. Preoţi ortodocşi sârbi au preluat şi câteva biserici părăsite, fie catolice, fie ortodoxe, transformându-le în biserici şi mânăstiri „sârbeşti“

          În anul 1557 ia fiinţă Patriarhatul de la Peć (Ipek – la nord de frontiera Albano-Jugoslavă). Sub jurisdicţia religioasă a acestui patriarhat erau toţi credincioşii ortodocşi (deci NU NUMAI sârbii) de sub ocupaţia turcească. Deci şi cei din Ciacova.

La 5 ani după ocuparea Ciacovei de către turci, au luat fiinţă în Banat două episcopii: una la Timişoara şi una la Vârşet (Vrsać). Cu toate că între 1660-1666 au avut loc foarte multe colecte în rândul populaţiei spre întărirea Patriarhiei de la Peć, nu se găsesc din păcate liste care să cuprindă şi Ciacova. Colectele erau oricum bogate, ceea ce denotă că existau mulţi credincioşi în zonă.

          Pe la 1690, fuge Patriarhul Arsenie al II-lea Crnojevici cu cca 30.000 de familii sârbeşti din cauza turcilor pe teritoriul Ungariei de azi, parte a imperiului Austro-Ungar. Printr-un înscris al Împăratului Leopold I din data de 21 august 1690 i se recunoaşte patriarhului Arsenie „suveranitatea“ asupra tuturor creştinilor ortodocşi din Imperiu iar reşedinţa la „Karlowitz“, deci şi asupra bănăţenilor. Această suveranitate a avut efect asupra Ciacovei abia din anul 1716, când teritoriul a devenit teritoriu austriac. După pacea cu turcii, Austria a cedat episcopiile Timişoarei şi Vârşeţului, Mitrolopiei de Belgrad. Petrovici, Mitropolitul Belgradului, şi-a aşezat reşedinţa la Timişoara pe data de 22 aprilie 1721, devenind astfel primul Mitropolit sârb al Timişoarei. După moartea sa, mitropolit al Timişoarei devine episcopul de Arad – Ioanovici. Fiind astfel şeful tuturor ortodocşilor din întreaga monarhie, avea sediul la „Karlowitz“. În 1736 este alungat de turci şi cu el fug un număr foarte mare de credincioşi sârbi, macedo-români şi albanezi, peste Dunăre. Este ultimul „fluviu“ de refugiaţi care se stabilesc inclusiv pe teritoriul Banatului, deci şi în Ciacova.

          În această perioadă se iscă nelinişti, probleme şi conflicte tot mai mari cu credincioşii români, ei dorind să aibă propriul conducător religios. Unele familii influente româneşti din Ciacova şi Ghilad au făcut tot ce le-a stat în putere pentru împlinirea acestei dorinţi îndreptăţite. Fără însă vreun rezultat pozitiv.

Acesta a fost rezultatul deoarece românii, în razboiul austro-turc din 1737-1739 s-au ridicat contra habsburgilor. Rezultatul clar: refuzul de a li se aproba un episcop propriu. Monarhia avea încredere mai mare în sârbi. Astfel au rămas românii sub „oblăduirea“ bisericii Ortodoxe Sîrbe până în anul 1865.

          În Banat, deci şi în Ciacova a avut loc separarea bisericii sârbeşti de cea românească cu peste 130 ani în urmă. Românii se temeau pe atunci de o „sârbizare“ a populaţiei române, temere destul de reală, care doar pe această cale a putut fi evitată, după părerea lor.

*

          Date privitoare la Biserica ortodoxă cât şi la comunitatea religioasă ortodoxă din Ciacova:

          -20.02.1750 – Preotul satului Sf.Gheorghe, Ioan Hristoforovici, născut la Ivanda, în vârstă de 30 ani, a studiat la Ciacova la popa Anastasie, s-a căsătorit la 20 de ani, are un fecior, a fost hirotonisit prin George Popovici pe 20.02.1750...

          -23.04.1754 – Preotul din Munar, Ioan Popovici, născut în Transilvania, în vârstă de 29 ani, a învăţat la Ciacova cu învăţătorul (dascălul) Dobre, s-a căsătorit la 21 ani, a fost hirotonisit de George Popovici pe data de 23.04.1754.

          -11.06.1767 – În districtul Ciacova al Eparhiei Timişoara au fost 59 parohii greco-ortodoxe cu 131 preoţi, dintre care 5 în Ciacova:

-Ştefan Camenschi (Kamenski)– Protopop

-Spiridon Chiriacovici (Kiriakovic)

-Constantin Jivanovici (Zivanovic)

-Pavel Peici (Peić)

-Sava Peici (Peić).

Şi aşa mai departe (n.t.)

În 1776 s-au stabilit după nişte formule destul de complicate numărul de preoţi ai unei parohii depinzător de numărul de „case“ (familii) din parohia respectivă. Ciacova a avut 4, dintre care 3 protopopi:

-Luka Joanovic (Luca Ioanovici)

-Spiridon Popović (Popovici)

-Sava Popović (Popovici)

-Konstantin Zivanović (Constantin Jivanovici) – preot.

          -10.05 1805 – este ridicată marea Cruce de marmoră din Piaţa Cetăţii din Ciacova de către comunitatea creştină Greco-Ortodoxă română. Inscripţia în slavonă a fost tradusă – gest de prietenie – în limbile română şi germană de d-l. Stoian Lera. Textul sună după cum urmează:

„S-a înălţat această cruce în timpul domniei majestăţii sale Francisc II, Împăratul Roman şi a oblăduirii domnului Ştefan Avacumovici, episcop ortodox de Timişoara, Lipova etc..., cu asentimentul domnului Petru Ciorei, protopop al Ciacovei şi acordul întregii populaţii şi prin truda depusă de domnul Dimitrie Florici, comerciant de produse agricole. Ciacova la data de 10 a lunii mai 1805.“

          -20.09.1831 – Petiţie a românilor din zonă, scrisă la Ciacova. Această petiţie este adresată majestăţii sale Împăratului Francisc I la Viena şi este un document al luptei pentru neatârnarea bisericii ortodoxe române. Se cerea unirea bisericească a tuturor românilor ortodocşi din Imperiu, într-un „trup bisericesc“. Acest document, la care şi-au dat acordul toţi românii din zonă, a fost pus pe hârtie la Ciacova de două din cele mai mari personalităţi ale timpului: Damaschin T. Bojincă şi Ştefan P. Niagoe. Petiţia este scrisă în latineşte şi sfârşeşte cu cuvintele:

          „Signatum Csakovae, die 20 septembris 1831. Majestatis Vestrae Sacratissime infimi et in aevum fidelis subditi zelosi partium Temessiensium Valachi.“

          -20.09. / 3. 10. 1838 – Petiţie a 35 de preoţi români, unii dintre ei din Ciacova. Această petiţie este mult mai concretă în cererile ei decât precedenta.

          -2.07.1865 – Patriarhul Samuel Masirevici din Karlovitz (sârb. Sremski Karlovici) aduce la cunoştinţa credincioşilor, desprinderea bisericii ortodoxe sârbe de biserica ortodoxă română şi declară jurisdicţia asupra parohiilor bănăţene ca sfârşită.

          -6.07.1865 – Împaratul Francisc I permite înfiinţarea episcopiei Caransebeşului. Protopopia Ciacovei este una din cele şapte care aparţin de Caransebeş.

          Despărţirea bisericii ortodoxe în Ciacova, a avut loc pe o durată de timp destul de lungă, cu mulţi apărători, dar şi cu mulţi vrăjmaşi ai acestei despărţiri în ambele tabere de credincioşi, sârbi şi români. Chiar şi la 30 de ani după ridicarea jurisdicţiei sârbeşti (1895), credincioşii se mai tocmeau încă cu privire la despărţire, şi asta privitor la „averea bisericii“. Pînă şi tribunale (Budapesta) au fost folosite spre ducerea la sfârşit a despărţirii. Ziarul „Biserica şi şcoala“ scrie că verdictul tribunalului din Budapesta permite desprinderea bisericii ortodoxe române din Ciacova de cea sârbă, contra împotrivirii multor credincioşi sârbi. În luna martie a anului 1894 a început împărţirea „averii bisericeşti“ şi exact peste doi doi ani a luat sfârşit.

          În ianuarie 1883 a fost ales Pavel Miulescu din Vârşet protopop al Ciacovei. După el a urmat un administrator al bisericii, Aurel Drăgan. Iar următorul protopop a fost ales NU la Ciacova, ci la Ghilad pentru Ciacova. S-a numit Ioan Pinciu, profesor de teologie. Locţiitorul său a fost Aurel Drăgan. Atunci acest protopop a pornit spre ţinta credincioşilor români: construirea unei biesrici proprii. Alegerea terenului a fost dificilă. O persoan particulară a pus la dispoziţie un teren în Piaţa Mare (Piaţa Cetăţii), dar celelalte grupuri religioase au protestat vehement. Motiv pentru care s-a cumpărat în sfârşit un teren pe strada Obradovici, nu departe de „Piaţă“. În martie 1900, ziarul local „Csakovaer Zeitung“ scrie că: „...construcţia înaintează cu repeziciune şi în curând se va termina şi vârful turnului. Clădirea trebuie să se termine încă în vară“.

          În iunie au fost comandate clopotele la Timişoara la „Novotny“. Când au fost livrate, au şi fost ridicate în turn. Populaţia a fost foarte mulţumită cu sunetul acestor clopote. Ceasul turnului l-a livrat şi l-a montat cunoscuta firmă din Ulm (Germania) Philipp Hörtz. Biserica Ortodoxă Română a fost sfinţită provizoriu spre sfârşitul anului 1900.

          În 1903 a fost organizată o adevarată serbare folclorică. Cu banii rezultaţi de la această serbare şi cu o sumă considerabilă provenită din colecte, s-a putut înfrumuseţa biserica, de exemplu prin pictorul bisericesc Octavian Smigelski din Sibiu.

          În sfîrşit, în august 1907 biserica a fost definitiv sfinţită de vicarul Filaret Musta din Caransebeş şi pusă sub oblăduirea „Adormirii Maicii Domnului“ sau „Adormirea Născătoarei de Dumnezeu“ (15 august). La sfinţire a fost invitat cunoscutul cor din Lugoj sub conducerea marelui compozitor şi dirijor Ion Vidu. Festivităţile sfinţirii, la care a participat întreaga suflare a Ciacovei, s-au desfăşurat într-o atmosferă de prietenie şi respect reciproc.

Preoţi ai Bisericii Ortodoxe Române din Ciacova în decursul timpului (date sigure):

-1928-1941 – Ioan Pinciu;

-1942-1946 – Nicolae Popescu;

-1946-1952 – Ioan Triponescu;

-1952-1956 – Romulus Radu (trăieşte încă în Florida – SUA la aproape 100 de ani – n.t.);

-1956-1967 – Profir Crâşciu;

-1967-1977 – Marcu Crâşciu;

-1.01.1978 – pînă în prezent – Tiberiu Nicoli.

Protopopi:

-1865-1877 – Ioan Petrovici Seimanu;

1877- (?) şi 1883-1889 – Pavel Miulescu;

-1889-(?) – Aurel Drăgan (administrator);

-1892-1909 – Ioan Oinciu;

-1909-1911 – Aurel Drăgan (administrator);

-1911-1942 – Augustin Ghilezan;

-1942-1948 – Dimitrie Ţăranu (administrator, protopop de Ghilad);

1948-1950 – Moise Ghilezan;

-1050-1952 – Constantin Tismănariu;

-1952-1972 – Ioan Olariu;

1972-1989 – Florin George;

-1990-pînă în prezent – Ioan Prisăceanu.

          Ruga la Ciacova are loc în fiecare an pe data de 15 august, fiind ziua hramului Bisericii Ortodoxe Române din Ciacova, „Sântămăria Mare“.

*

Biserica Greco-Ortodoxă Sârbă din Ciacova.

          Generalitaţi despre Biserica Ortodoxă Greacă din Ciacova au fost amintite mai sus, în cele scrise despre Biserica Română.

          Stoian Lera şi dr. Ştefan Polverejan afirmă că o biserică greco-ortodoxă veche, de care aminteşte şi Dositei Obradovici în amintirile sale, a fost construită prin 1700 şi a fost folosită atît de sârbi cât şi de români. Cu mult înainte însă, trebuie să fi fost pe acel loc o casă de rugăciune în mijlocul unui cimitir. Mai târziu cimitirul a fost mutat la marginea satului şi fostul cimitir a devenit curtea bisericii. Trebuie reţinut că NU strada Obradovici, NU strada Bistriţa de azi, ci strada Cloşca este numită ca fiind strada bisericii sârbe, cu toate că actuala biserică sârbească se află pe o parcelă de teren care atinge ambele străzi. Probabil că vechea biserică a avut orientare spre aşa-zisa stradă a bisericii sârbeşti.

Există două variante de date în ce priveşte construcţia bisericii „sârbeşti“: -1764-1766 sau 1768-1771.

Se pare că a doua variantă ar fi cea adevărată. Oricum sigur este că data sfinţirii acestei biserici este 15 august 1771 (28 august 1771 după calendarul vechi). Biserica se află azi pe strada Obradovici la nr. 27, şi se spune că este construită pe fundamentul vechii biserici. Biserica a fost, pe vremea construcţiei ei, cea mai frumoasă biserică greco-ortodoxă din toată zona.

Preoţi ortodocşi sârbi în Ciacova:

-Pavel Peić – 5.01.1757-1767(?);

-Mohailo Kontantinović – 11.01.1757-23.09.1795;

-Spiridon Popovici – 11.01.1757-1776(?);

-Atanasije Konstantinović – 10.01.1757-(?);

-Sava Popovici – 5.07.1757-1785;

-Georgije Popovici – 18.10.1757-(?);

-Konstantin Jivanović – 1.02.1762-1783;

-Stevan Kamenski – 28.04.1765-1767(?);

-Spiridon Kirjakov – 11.06.1767-(?);

-Sava Peić – 11.06.1767-(?);

-Luka Jovanović – 8.11.1768-30.12.1782;

-Petar Corej (rom.: Petru Ciorei) – 1782-24.03.1815;

-Petar Popovici – 1783-30.09.1807;

-Jovan Popovici – 1795-3.12.1832;

-Georgije Popovic (Petrovici ?) – 1807-2.04.1851;

-Mateij Popovici – 26.04.1815-1.03.1835;

-Vladislav Veselinović – 1832-1844;

-Dimitrije Petrović – 1835-1843;

-Vasilije Tabaković – 1843-1882;

-Georgije Teodorović – 1844-27.06.1878;

-Petar Stojanović – 1851-11.01.1873;

-Petar Djurić – 1879-29.04.1896;

-Milos Milosev – 1.07.1897-1919;

-Isidor Nikolić – 1.11.1919-1923;

-Nicola Vojnović – 1923-(?);

-Georgije Terzić + Ivan Petkov – 1.01.1924-1.06.1959;

-Aleksandar S. Popović – 1.04.1964-1.09.1972;

-Petar Pera Dinjasanin – 1.12.1973-31.12.1981;

-Ljubomir Zurka – 1.01.1981-1.01.1985;

-Ljubomir Matić – 01.01.1985-pînă în prezent;

Preşedinţi ai comunităţii religioase sârbe din Ciacova:

-N.Konstantinović (pe la 1881);

-Nikola Gerdanović (pe la 1883);

-Pera Milivoj (pe la 1884);

-Kolija Stefanović (1885);

-Pavel Sandrović (1890);

-Jovan Micsa (1892);

-Georgije Petrović – director de bancă (1897);

Alţi preşedinţi nu se cunosc cu numele.

          Mulţi sârbi din Ciacova au plecat după primul război mondial în nou înfiinţatul regat slavon ori, după al II-lea război mondial, la Timişoara.

Notă! Rog a-mi ierta eventualele greşeli de ortografie în ce priveşte scrierea numelor sârbeşti, dar le-am copiart din cartea originală din limba germană şi personal, nu cunosc limba sârbă. (n.t.)

*

Şcolile în Ciacova.

-1720 – se construieşte la Timişoara prima şcoală a Banatului.

-1728 – se construieşte în Ciacova prima şcoală, care este a patra a Banatului.

-1778 – în Ciacova funcţionează o şcoală catolică cu 127 elevi.

          Odată cu anul 1778 a pornit o schimbare în şcoala bănăţeană, deci şi în cea de la Ciacova. Pînă atunci, Banatul a fost provincie imperială austriacă, cu limba de predare germană. Din acest an însă a început maghiarizarea provinciei. Punctul culminant al maghiarizării a avut loc după validarea legilor Aponice în anul 1907. Înflorirea Banatului care şi-a luat un avânt deosebit o dată cu colonizarea şvabilor a fost oprită brusc.

          Şcoala din Ciacova a fost la început, până în 1870, confesională (catolică), iar apoi a devenit comunală până pe data de 1 septembrie 1907, iar din 1907 a devenit „de stat“. Şcoala greco-ortodoxă a românilor şi sârbilor a rămas şi pe mai departe confesională.

          Directori de şcoală în Ciacova în decursul timpului (cunoscuţi de autori):

-(pe la) 1725 – Johann Brannenburg;

-1731 – N. Müller

-1732-1734 – Johann Landing;

-1735-1737 – Johann Peter Fihrmann (sau Formann);

-1737-1738 – Karl Philipp Schwarz:

-(pe la) 1738 – Michael Foernich;

-1738-1743 – Ludwig Wächter (Wächtler sau Wechter);

-1735-1762 – Sebastian Ulrich;

-1761-1762 – Johann Kaspar Kuhn (Khun, Kuen, Kühn);

-1761-(?) – Michael Majer;

-1762-1768 – Johann Kaspar Kietreiber (Kuetreiber, Kitreiber, Gitreiber);

-1772-1778 – Johann Josef Schiessel (Schissel, Schissl);

-1784-1785 – Georg Saal;

-1787-1788 – Johann Mathias Cyprian;

-1787-(?) – Franz Rosenthal;

-1794-1805 – Johann Georg Elias;

-1805-1840 – Johann Tomaschek;

-1840-1844 – Mathias Daum;

-1850-1879 – Michael Wiener;

-1863-1906 – Johann Nepomuk Prunkl (a fost şi dirijorul corului bărbătesc sârbesc, compozitor);

-1879-1904 – Karl Scherer (cantor şi compozitor, cam de la 1890 director de şcoală);

-1904-(?) – Mathild Tittel (directoare provizorie, din 1912 directoare a şcolii de fete);

-1904-(?) – Ştefan Weber;

Notă! Alte date exacte despre directorii şcolilor din Ciacova nu există în această carte. Dar cred că datele (existente) se pot afla de la conducerea liceului „Alexandru Mocioni“ din Ciacova. Ceea ce este notat sunt cadre didactice pe funcţie de director începând cu anul 1935. Îi enumeram şi noi (n.t.):

Director al şcolii române:

-1935-1948 – Vasile Rebigea

Directori ai gimnaziului/liceului:

-1923-1925 – Augustin Ghilezan;

-1925-1951 – Iancu Călţun;

-1951-1954 – Ioan Vladuţiu;

-1954-1957 – Rista Popovici;

-1957-1975 – Trifu Petcu;

-1975-1979 – Ionel Dunea;

-1979-1989 – Florica Kovacs (n. Roşu);

-1989-1999 – Anghel Măgăran;

-1999-pînă în prezent – Petrişor Dorin Treta;

Notă! Nu menţionăm directorii şcolilor germane, maghiare, sârbe, care oricum nu snt TOŢI notaţi în carte. (n.t.)

Şcoala de fete – numită „şcoala mică“ – a fost în decursul timpului reconstruită de cîteva ori. Clădirea de azi a fost ridicată în anii 1910-1911. În timpul primului război mondial, jumătate din această şcoală a fost transformată în spital de campanie (militar).

Şcoala de băieţi – numită şi „şcoala mare“ – a fost ridicată între 1909-1911.

Şcoala de călugăriţe „Notre-Dame“ – liceu – a fost ridicată în anul 1895 ca mânăstire şi şcoală.

Notă! Despre şcolile româneşti şi sârbeşti nu există date în această carte. La data apariţiei ei, cartea domnului profesor Petcu încă nu apăruse. (n.t.)

Şcoala agricolă din Ciacova.

Notă! Şi despre această şcoală se găsesc date exacte, importante şi interesante în cartea domnului profesor Petcu. O monografie a şcolii agricole / a liceului agricol Ciacova a fost scrisă de minunatul om, profesor şi director al acestei şcoli, Nicolae Banu în anul 1978 (manuscris) iar în anul 1995, la aniversarea acestei şcoli, sub redacţia Corneliei Petrica a fost editat un act festiv, tot despre această şcoală. (n.t.)

Nota traducătorului:

          Despre şcolile Ciacovei în decursul timpului există o carte, care are titlul: „Monografia învăţământului din Ciacova, jud. Timiş“ scrisă de profesorul şi directorul de liceu Trifu Petcu şi apărută la „Editura Orizonturi Universitare“ din Timişoara în anul 2003. Un volum l-am primit de la doamna profesoară Florica Petcu (născută Ştefi) cu dedicaţie şi desigur cu semnătura domniei sale. Fotografiile şi vederile sunt vechi şi mai noi, donate şi puse la dispoziţie de diferiţi ciacoveni – pentru care le mulţumesc – sau făcute de mine. (n.t.)

*

Morţii Ciacovei în deportări.

-6 bărbaţi şi 4 femei au rămas îngropaţi în pământ rusesc.

-87 familii (217 persoane) din Ciacova au fost deportate în Bărăgan

-11 familii (27 persoane) din Obad au fost deporate în Bărăgan.

-4 persoane din Ciacova au îngrăşat pământul Bărăganului.

Numărul de familii şi de persoane deportate în Bărăgan din Ciacova şi localităţile dimprejur:

          În Bărăgan au fost deportate 138 familii, cuprinzând 398 persoane. Au fost necesare 110 vagoane care au pornit din gara Ciacova.

87 familii cu 217 persoane din Ciacova

11 familii cu 27 persoane din Obad

40 familii cu 154 persoane din Petroman.

Mai departe a fost nevoie de;

28 vagoane pentru 25 familii cu 110 persoane din Cebza şi Macedonia

44 vagoane pentru 50 familii cu 197 persoane din Ghilad

71 vagoane pentru 78 familii cu 234 persoane din Tolvădia

49 vagoane pentru 53 familii cu 174 persoane din Voiteni.

          De la această deportare în masă, nu a făcut excepţie nici una din naţionalităţile trăitoare în Banat. Năpasta i-a lovit pe toţi cu aceeaşi putere. Procentajul este diferit, aceasta este adevărat, dar toţi cei deportaţi au suferit la fel de foame şi de frig. Şi toţi care au murit şi sunt îngropaţi în pământul Bărăganului nu au un mormânt unde să li se poată aprinde o lumânare.

Folosul acestei deportări? Înfiinţarea de noi localităţi în Bărăgan, acumularea de către stat a caselor şi averilor celor plecaţi şi dacă vrem să fim răi – ceea ce şi dorim – îngrăşarea pământului cu morţii noştri.

          Modalitatea în care au fost deportaţi, este aproape identică în hidoşenia ei cu modul de deportare al nemţilor în U.R.S.S. În vagoane de animale, unde mureau primii deja în drum spre ţinta pe care oricum nu o cunoşteau.

          Citat din domnul profesor Trifu Petcu:

          „După cinci ani adie în sfîrşit o boare primăvăratică, chiar dacă la noi iarna era abia la început şi se părea că însăşi oamenii s-au schimbat. Numai că reântoarcerea celor deportaţi nu s-a făcut în sunet de fanfară, ci tăcut şi în linişte. Veneau, câţi au supravieţuit, traşi de un dor inexplicabil de casă. Mulţi bineânţeles că nu şi-au mai găsit casa cum au părăsit-o, dacă au mai găsit-o. Ce le rămânea altceva de făcut decât să o ia de la început şi cu mîinile lor învăţate la muncă, să-şi construiască o nouă casă, un nou „acasă“. La sfârşitul anului 1955 au avut voie să se reântoarcă mai întâi sârbii, ca urmare a împăcării între fraţii slavi: URSS şi IUGOSLAVIA. Ceilalţi abia în primăvara anului 1956...“

          Aici încheiem noi citatul din prof. Petcu. Credem că spune destul despre situaţia din acea perioadă.

*

Notă! În ce priveşte primarii şi „notarii“ primăriilor în istoria Ciacovei, nu dorim să facem o listă, deoarece în primul rând NU ESTE COMPLETĂ, iar în al doilea rând această listă, actualizată, se poate face oricând de oricine. Trebuie doar căutat în arhivele primăriei Ciacova şi a localităţilor aparţinătoare, care au avut primării proprii. Menţionăm că primăria a avut în grijă şi „pandurii“, care erau un fel ca jandarmii şi aveau în grijă ordinea şi siguranţa populaţiei. Nici judecătorii şi notarii Ciacovei nu dorim să-i enumerăm. Şi aceste date există şi se pot vedea. (n.t.)

*

Alte date care pot prezenta interes general.

-1975 – 107 legături (posturi) telefonice – 47 oficiale + 60 particulare;

-1982 – 172 legături (posturi) telefonice – 51 oficiale + 121 particulare;

-1995 – 280 legături (posturi) telefonice – 38 oficiale + 242 particulare

*

-1854 – înfiinţarea în Ciacova a unui cor bărbătesc, al doilea cor din Banat.

 „Reuniunea română de cântări“ a luat fiinţă în anul 1875, prin învăţătorul Traian Brătescu. Acest cor românesc era foarte activ şi a avut o activitate prodigioasă şi de mare efect la public în anii care au urmat.

          În toamna anului 1882 s-a organizat o „Sărbătoare a cântecului“ cu vestitul tenor Nicolae Popescu din  Caransebeş şi în colaborare cu „Corul ţărănesc“ din Cebza.

La „Sărbătoarea cântecului“ din anul 1884 s-a cântat, printre altele, „Cântecul ginţii latine“.

În aprilie 1885 a avut loc o altă serbare comună a cântecului cu corul din Cebza dirijat de Karl Scherer.

Balul românesc din 1887 (în incinta hotelului „Rößl“), căruia i-a urmat un „Bal folcloric“ a adus din încasări o sumă considerabilă de bani, fiind donată câte o jumătate „Crucii roşii“ din Ciacova şi „Uniunii române“ din Timişoara.

          Înecepând din acel an, au avut loc în Ciacova nenumărate „baluri“, organizate cu diferite ocazii, toate având o afluenţă mare de public şi un succes financiar deosebit. De exemplu „Balul rugii“, care se ţinea în jurul datei de 27 august a fiecărui an, deoarece calendarul era încă cel vechi, deci ca la concetăţenii sârbi. La fel şi „Balul revelionului“, care se ţinea pe data de 12 ianuarie.

          Cu ocazia sfinţirii steagului „Asociaţiei române de cântare“ din Ciacova pe data de 27 august 1889 au fost invitate vestitele coruri din Chizătău şi Izvin.

          Dirijorul Ilie Munteanu înfiinţează în luna august 1891 orchestra sa „Capela“.

          În noiembrie 1904 a avut loc o „Seară folclorică“, care s-a sfîrşit cu un mic scandal.           Învăţătorul Ioan Gruiescu a fost acuzat că ar fi îndemnat („aţâţat“) orchestra să cînte „Deşteaptă-te, Române“.

          La serile muzicale ale Ciacovei erau invitaţi de multe ori nume sonore ale vremii. De pildă în anul 1905 a cântat la Ciacova baritonul Nicolae Corfescu de la Opera din Bucureşti

          La sfinţirea bisericii Ortodoxe Române din Ciacova în septembrie 1905 a fost invitat vestitul cor din Lugoj, sub conducerea celebrului şi foarte îndrăgitului compozitor Ion Vidu.

Pe data de 15 august 1911, asociaţia muzicală română a dăruit corului sârbesc un steag care, într-o atmosferă festivă a fost sfinţit, corurile reunite fiind de faţă.

          După primul război mondial activitatea culturală din Ciacova a înflorit cum nimeni nu s-a aşteptat. Corul românesc a ajuns să aibe succese care au depăşit cu mult graniţele Ciacovei, şi asta sub conducerea dirijorului său, Vasile Rebigea.

          „Societatea sârbă corală“ nu se ştie exact când a fost înfiinţată, dar se presupune că a existat înaintea înfiinţării celei româneşti. Şi concertele acestei societăţi au fost evenimente foarte gustate de întreg publicul ciacovean, indiferent de naţionalitate.

Sigur este că în anul 1883 a avut loc o serbare cu participarea acestui cor, iar de-atunci aproape în fiecare an. Şi la fel de sigur este că după atentatul de la Sarajevo (declanşarea primului război mondial) toate societăţile sârbeşti au fost obligate să-şi încheie activităţile.

          Corul maghiar din Ciacova are în luna septembrie 1887 prima apariţie în public, însă se conosc foarte puţine date despre apariţii ulterioare. Se cunosc în schimb multe date despre organizări şi reorganizări ale acestui cor. Nu este clar dacă această „slăbiciune“ a acestui cor este dependentă (poate) de numărul redus al maghiarilor din Ciacova în această perioadă, sau de faptul că maghiarizarea corului german a fost „încheiată“ şi deci nu s-a mai socotit necesară nevoia unui cor „maghiar“ de sine stătător.

-1899 a fost înfiinţată „Asociaţia populară a cititorilor“, iar tot de atunci exista în Ciacova o bibliotecă „populară“, deschisă tuturor. Biblioteca a avut la deschidere, un număr de 265 de cărţi la dispoziţia publicului cititor. Acest număr a crescut până în anul 1913 la cifra de 1.350, ceea ce însemna foarte mult. În medie citea un membru cîte 10 cărţi anual. (şi aceasta în 1913!

          Odată cu venirea comuniştilor la putere, i-a sunat ceasul şi bibliotecii din Ciacova. Nenumărate cărţi, dar în primul rînd TOATE cărţile în limba germană, au fost confiscate şi distruse bucată cu bucată, de jandarmerie.

„Formaţia de pompieri voluntari Ciacova“.

          A fost înfiinţată, după cum s-a menţionat, în anul 1881. Această formaţiune se afla printre primele înfiinţate în Banat.

          Printre acţiunile pompierilor ciacoveni care au făcut vâlvă datorită lucrărilor foarte bine executate, sunt de menţionat: focul mare de la Liebling, unde 36 de case au căzut pradă flăcărilor, şi la incendiul teatrului din Timişoara din anul 1920.

          La concursurile între formaţiuni din diferite localităţi, ciacovenii au luat nenumărate premii şi aceasta deja în anul 1926, la concursul zonal de la Deta – locul I!

Notă! Din păcate nu sunt trecuţi toţi comandanţii (cu anii respectivi) formaţiunii de pompieri voluntari din Ciacova în această carte. Poate nici nu se pot găsi. Dar aceste date – dacă ele există - le poate afla un interesat (şi iubitor de istorie al locului natal) din actele probabil încă existente în Ciacova. (n.t.)

          În Ciacova au mai existat şi alte societăţi, asociaţii şi cluburi, dintre care notăm câteva:

          „Societatea Crucii Roşii“, înfiinţată în 1883. Se ştie că în anul 1905 Emilia Magdici a donat societăţii un mijloc de transpot pentru bolnavi.

          „Societatea muncitorilor, bolnavilor şi invalizilor“, înfiinţată în anul 1885.

          „Societatea ţărănească din sudul Ungariei“ înfiinţată în anul1885.

Cluburi sportive în Ciacova.

- „Clubul de gimnastică“ înfiinţat în anul 1885.

- „Clubul bicicliştilor“ înfiinţat în anul 1898.

- „Clubul de fotbal“ înfiinţat în anul 1906.

- „Clubul de tenis“ înfiinţat în anul 1909; terenurile sale s-au aflat pe locul unde azi se află ştrandul.

- „Clubul elevilor“ – un club sportiv înfiinţat de elevi de toate limbile din Ciacova în iulie 1911; punct forte: atletism.

- „Clubul de ţintaşi“, înfiinţat (probabil) în anul 1886.

- „Clubul vînătorilor“ înfiinţat în anul 1887; mulţimea lupilor în zonă a grăbit înfiinţarea.

*

Ziare în Ciacova.

          Începând cu anul 1881 Ciacova a avut presă proprie, inclusiv tipografie proprie şi bineânţeles librărie.

          - „Csakovaer Wochenblatt“ („Foaie săptămînală Ciacovană“) – ziar sptămânal care era o copie a unui ziar de limbă germană din Vârşeţ, dar tipărit în Ciacova în tipografia fraţilor Chudy.

          - „Csakovaer Zeitung“ („Ziarul Ciacovei“) – ziar săptămînal de limbă germană, publicat de la 1 octombrie 1882 pâna la 5 ianuarie 1902.

-în anul 1899 tipografia trece de la fraţii Chudy la Peter Gradl;

          - „Csakova es Videke“ („Ciacova şi împrejurimile“) – ziar săptămânal de limbă maghiară, publicat din data de 1 ianuarie 1903 până la 26 decembrie 1915. Ziarul acesta a fost de fapt „continuarea“ ziarului german mai sus amintit;

          - „Csakovaer Rundschau“ („Orizont ciacovan“) – trebuia să apară începând cu anul 1910. De ce publicaţia nu a ajuns sub tipar, nu s-a putut afla;

          - „Csakovaer Lebende Zeitung“ („Ziarul viu al Ciacovei“) – ziar editat de asociaţia femeilor şi de asociaţia fetelor din Ciacova pe data de 8 februarie 1931. Acest ziar a apărut probabil şi în alţi ani, dar date concrete nu există;

          - „Tschakowaer Zeitung“ („Ziarul Ciacovei“ - scriere nouă a numelui localităţii) – apare în anul 1934.

          Românii şi sârbii nu au avut în Ciacova un ziar propriu. Mare popularitate au avut însă foile „Replica“, „Chestiunea română în Transilvania şi Ungaria“ şi „Luminătorul“.

Nici după cel de al II-lea război mondial Ciacova nu a avut presă de limbă română sau sârbă, proprie.

          În anul 1892 între 21 octombrie şi 2 noiembrie au loc percheziţii în localităţile Ghilad, Obad şi Petroman, căutate fiind numere ale ziarului „Replica“, inclusiv la avocatul ciacovean Lazăr Şimon. În „Luminătorul“ s-a scris pe larg despre aceste percheziţii cât şi despre interogatoriile preotului român-ortodox din Ghilad, Aureliu Drăgan şi a învăţătorului Biruescu din Ghilad. Inclusiv casele preotului ortodox din Obad şi Ghilad au fost cercetate. S-a intentat proces împotriva avocatului Lazăr Şimon din Ciacova din cauza publicării foii „Replica“. Aşa a fost înţeleasă libertatea „ne-maghiarilor“ din Banat în regatul Ungariei şi de asemenea aceasta a fost libertatea presei din acea perioadă. Poate că şi motivul renunţării la apariţia revistei „Csakovaer Rundschau“ din Ciacova.

Notă! Începând cu anul 2006 luna august ziua 15 (Nr.1), Ciacova ARE din nou un ziar propriu de limbă română - „Cetatea Ciacovei“. Este o publicaţie (pentru început) bilunară, fiind editată de domnul Mihai Aurel Ianoşel pe cheltuială proprie şi pusă gratuit la dispoziţia concetăţenilor în 700 de exemplare.

Tipografii.

          Tipografiile au apărut în Ciacova după anul 1880. Prima tipografie cunoscută, a fost cea a editorului, tipografului şi istoricului Franz Julius Wettel. A adus maşinile şi a pus în funcţiune tipografia în anii 1880-1881 în Ciacova. Era pe actuala stradă Balcescu la nr. 22. După câteva luni a vândut tipografia fraţilor Chudy, tipografi de meserie. Această tipografie a fraţilor Chudy a existat din 1881 pîna în 1899 şi acolo s-a tipărit şi ziarul „Csakovaer Zeitung“ („Ziarul Ciacovei“).

          Tipografia „Peter Gradl“ este urmaşa tipografiei fraţilor Chudy, şi anume din anul 1900 pînă prin 1918.

          Tipografia „Julius Grammer“ a urmat tipografiei „Gradl“. A funcţionat până în anul 1926.

          Tipografia „Alecsandar Protici“ i-a urmat tipografiei „Grammer“ şi a funcţionat până în anul 1944. Protici s-a căsătorit cu fiica lui Grammer. În această tipografie au apărut toate publicaţiile şi documentele necesare Ciacovei în toate cele patru limbi: română, germană, maghiară şi sârbă.

Librării.

Este dovedit că din anul 1880 exista o librărie în Ciacova.

-Librăria „Wettel“                     (1880-1991)

-Librăria „Fraţii Chudy“            (1881-1899)

-Librăria „Peter Gradl“              (1900-1918)

-Librăria „Josef Deutsch“          (1899-1918)

-Librăria „Josef Gammer“         (1918-1926)

-Librăria „Alecsandar Protici“    (1919-1944)

„Librăria noastră“ – librărie de stat în România postbelică (1948-1989).

Ciacova NU are astăzi librărie.

*

Medicina în Ciacova în perioada 1717-1800.

Chirurgi (medici) de district: